INTERVIU | Nicoliță a revenit pe terenul de fotbal după trei luni. „Voi mai juca pentru Steaua înainte să mă retrag”. Ce echipament a purtat Bănel

INTERVIU | Nicoliță a revenit pe terenul de fotbal după trei luni.
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a discutat sâmbătă dimineață cu Bănel Nicoliță (29 de ani) despre o eventuală întoarcere în Ghencea, despre plecarea lui Victor Pițurcă de la națională și despre planurile sale în ceea ce privește fotbalul. Mijlocașul nu a mai jucat într-un meci oficial de la finalul sezonului trecut, iar acum este liber de contract după ce angajamentul său cu Saint-Etienne a expirat. Astfel, din iunie, Nicoliță stă pe bară, dar este optimist: „Mă simt capabil să joc până la 38 de ani”. Nicoliță a venit îmbrăcat în echipamentul Stelei la un eveniment organizat de FRF.

Pe 18 octombrie, Fundația Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și cu susținerea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a organizat Cupa „Respectă Diversitatea” la Arena Națională. La eveniment au participat aproape 60 de copii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani provenind din comunități sărace și marginalizate ale Bucureștiului, dar și foști jucători de fotbal, precum Sorin Paraschiv, Vali Bădoi, Petre Marin, Sorin Ghionea și Miodrag Belodedici. Atenția a fost însă acaparată de apariția lui Bănel Nicoliță, fostul jucător al Stelei, care s-a văzut înconjurat de copii pentru o ședință foto ad-hoc pe terenul de fotbal: „Faci o poză și cu mine, Bănel?”, fiind laitmotivul evenimentului.

Zâmbitor și relaxat, în echipamentul Stelei în care obișnuia să evolueze în perioada 2005-2011, Nicoliță a stat minute bune alături de copii. Nu s-a supărat când poza nu a ieșit așa cum își doreau puștii și a fost rugat să o repete. A acceptat la fel de relaxat și interviul cu ProSport, iar în cele câteva minute în care a vorbit despre discriminare, Steaua și plecarea lui Victor Pițurcă de la națională, zeci de puști au așteptat cuminți să își creeze o amintire cu mijlocașul român liber de contract: „Faci după o poză cu mine, Bănel?”.

„Vreau să mai joc cel puțin o dată la Steaua înainte de a mă retrage”

Ai venit în echipamentul Stelei la acest eveniment. De ce?
Bineînțeles că am venit în echipamentul Stelei! Știți și voi ce înseamnă pentru mine Steaua. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit ocazia să joc pentru cea mai iubită și mai importantă echipă din România.

Crezi că o să mai joci pentru Steaua în viitor?
Da, cred. Mi-aș dori asta, cel puțin. Vreau să mai joc cel puțin o dată la Steaua înainte de a mă retrage.

Ce înseamnă pentru tine evenimentul Cupa „Respectă Diversitatea”?
Mă bucur că am fost invitat aici. Mi-aș dori ca cei care au venit aici să înțeleagă importanța școlii și a sportului, să învețe că totul se face doar prin muncă și prin seriozitate. Am fost și eu copil sărac, ca și ei, am avut multe probleme, dar în viață, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu familia aproape de mine, nu am simțit. Ba cred că eu am dus-o și mai rău decât mulți dintre cei care au venit la acest eveniment.

„Nu îmi doresc să mă întorc în țară”

Ce părere ai despre plecarea lui Victor Pițurcă de la națională?
Mă bucur pentru nea Piți, a făcut lucruri frumoase la echipa națională, a calificat echipa națională la turnee finale… Mă bucur, se duce la mai bine.

Spunea fostul tău coleg de echipă, George Ogăraru, că ar vrea să te aducă la U Cluj din iarnă. Ai accepta o eventuală ofertă?
Ogăraru e un băiat deosebit și îi mulțumesc din tot sufletul că s-a gândit la mine, dar nu îmi doresc să mă întorc în țară. Aș vrea să mai rămân afară, apoi voi vedea ce îmi rezervă cariera.

Câți ani crezi că o să mai poți să joci?
Mă simt capabil să mai joc încă nouă ani, să mă retrag la 38 de ani. Dar să vedem dacă mă ține și corpul. Sper să fiu sănătos.

Te-ai obișnuit în calitate de tată? Știu că ai o fetiță în vârstă de un an.
Da! E un sentiment unic, e o plăcere și mă bucur că am avut ocazia să fiu lângă ea zi de zi, că nu am lipsit niciodată și am putut să o văd cum crește și cum se schimbă. Sunt un om împlinit cu ea în viața mea.

Foto: Răzvan LUPICĂ‚

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru românii care scot bani cash la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru românii care scot bani cash la ATM
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×